No comment

Eram cu o colega la metrou... pasajul dinspre unirea 1 unirea 2 si am primit asta:

Viata...

Parca traiesc din nou. A inceput scoala. Mi se suprapun 2 cursuri si orele de la scoala. Ahhh!!! Ma simt din nou ca la facultate. Si e bine. Asta sunt eu! Din pacate valul de adrenalina din primele saptamani de confuzie trece. Pana la sesiune probabil ca o sa se aseze lucrurile. Deja incep sa se aranjeze precum culorile de la cubul ala (nush cum se cheama, n-am reusit niciodata sa-l "dezleg", nici nu m-am chinuit mult).

Nu stiu daca am vocatie de pedagog. Dar stiu ca incepe sa-mi placa. Probabil ca o sa ma razgandesc la prima dezamagire, dar pana atunci... live the moment! Descopar copilaria si sufletul copilasilor si imi place din ce in ce mai mult. Ieri mi-a zis cineva ca de cand este in invatamant parca uraste copiii si mai mult. Mi s-a parut foarte ciudat. Oricat de dificili ar fi tot cred ca sunt dragalasi :D He,he.

Va trebui sa incep sa fiu mai rea, inca nu stiu cum, astept o izbucnire. Deja mi-e mila de ei pentru ca vad ca le este greu. Si stiu ca va fi greu mereu. As vrea sa le zic: "Plecati, nu veniti la vioara, pentru ca daca o sa va placa o sa va chinuiti toata viata!" Cam dramatizez... poate...

Pe de alta parte descopar - nu redescopar pentru ca n-am simtit niciodata - placerea de a studia la vioara. Si acum sunt aproape libera sa cant doar ceea ce imi doresc. Poate e doar entuziasmul de la inceput de drum... sper sa nu-mi treaca prea curand.

Sper sa va invit cat mai curand la un prim recital compus din lucrari ale compozitorilor britanici. I'm working at it! Cam intr-o luna :D Promit ca o sa fie compus din lucrari digerabile, el putin 2 dintre ele sunt destul de cunoscute si superbe.

Dar parca tare mult as vrea sa-mi vad si copilasii intr-un recital. Of, o mai fi mult pana acolo?!