Azi,

Ochii mei au vrut sa planga dar sufletul nu. Era amortit sau poate nu-l (mai) interesa chestiunea. Am zis sa-l dreg cu nitel Pink Martini dar gandul imi era la alta melodie: If You Don't Know Me By Now, varianta Seal. A fost ca un unguent pt. dureri de muschi, efectul: a amortit de tot.

Si iar vroiam sa ma revolt si sa zic ca m-am saturat sa tot duc razboiul asta! si iar mi-am dat seama ca de fapt n-am luptat pentru ceva niciodata in viata mea. Da, asa e, am facut doar ce mi-am dorit, si am primit tot ce am dorit... si multumesc pentru asta, stiu ca nu e la indemana tuturor.

Am chef de studiu, mult. Sa studiez, sa ma afund in studiu. Dar nici asta nu-mi iese, iar lipseste ceva, ceva, de undeva. Adica acum am dorinta - dar oare n-am avut-o mereu?!?

Neah, e doar o toana. Asa se intampla cand ma mai plictisesc, nu? Da...

Prea multe vreau...

Am citit, nush unde, pe facebook cred, un citat al unui nene faimos, sigur era faimos dar imi scapa, ca cica atunci cand daruim totul primim automat dublu inapoi, sau ceva de genul.

Greu si cu intelectul in ultima vreme... m-am apucat de citit Numele trandafirului, nu cu putina rusine recunosc ca sar peste pasajele cu descrieri, greoaie... de ce? unde a disparut placerea de a citi? de ce trebuie sa trec direct la rezolvare? oare imbatranesc si imi pierd rabdarea? sau ma molipsesc de la copiii mei? :)