re-culturalizare

Eheee... mult timp... de cand n-am mai fost la un concert de muzica conservatorista :P - a se intelege "cantata la Universitatea de Muzica din Bucuresti a.k.a. Conservator".

Multa agitatie, camere, microfoane... am fost putin impresionata, trebuie sa recunosc. Publicul nu prea numeros dar satisfacator, as zice - adica am vazut si mai putini, mult mai putini.

Intalniri si reintalniri cu fosti colegi, cu mai noi colegi... de fapt de asta m-am si dus: sa o ascult pe prietena mea in recital.

Incepem... intrarea orchestrei pe scena: incepand cu vioara I etc. etc.... scena a devenit foarte interesanta - apetisanta - dupa aparitia coardelor grave ;)) Si iata de ce nu e recomandat sa vii in fusta peste genunchi la concert. Daca eram baiat... era grav! Ce sa mai... craci - unii mai apropiati, altii mai cracanati - chilotei, pfoai... scene de basic instinct. Fata de la primul pupitru de la violoncel a oferit un show incendiar!!!

Stiu, stiu... o sa ziceti ca de ce ma uitam eu "acolo" in loc sa fiu fermecata de minunata atmosfera, magica a muzicii. Pai daca muzica inca nu incepuse?!? (dar spectacolul da!).

Prietena mea a cantat prima... s-a incalzit mai greu dar pana la final totul s-a lamurit - adica discursul muzical :P

Eeeei, si cand tocmai ma gandeam ca in loc de Cesar Franck as fi ascultat niste Brahms, o simfonie a III-a, mi s-au spart in cap creatiile contemporane. Ii rog sa ma ierte dar parca e din ce in ce mai ciudat pe an ce trece. Nu mai zic de chicotelile si rabufnirile instrumentistilor din orchestra... Cea mai sugestiva a fost pianista de la prima piesa care a intrat in pauza - sau asa a parut - si a inceput sa rada.

La pauza n-am mai putut si m-am carat discret desi, recunosc, partea a II-a a concertului se arata mai interesanta.

Offf... trebuie sa ma re-culturalizez!

Ha

Multe au ramas nerostite... mi-am luat chiar si notite... pentru multe postari, dar care au ramas nefinalizate :) sunt inca in telefon, la schite.
Uf... vroiam sa scriu din nou despre cum a fost la tara, acum cateva zile, cum am descoperit noi libertati pe care nici nu le bagam in seama inainte.
Dar azi e mai de actualitate faptul ca se apropie Pastele. Si restul lucrurilor care decurg de aici.
De exemplu shopping-ul. Stiu, tot vbesc despre shopping. Dar faptul e ca mereu ma socheaza obiceiurile consumatoriste. Nu stiu de ce :)) Poate mi se pare foarte ciudat ca la cumparaturi oamenii pot sa-si dezvalui adevarata fatza... chiar ciudat :))
Eu am fost sa iau cozonaci, de data asta. Pfoai, aseara nu se putea... era coada ca la... nush... ca la ceva extraordinar. Si asta sa nu credeti ca la vreo fabrica de paine sau ceva... aaa, nu, nu, la supermarket, hipermarket, ce-o fi ala "carefura" :))
Asa, deci cum ziceam, aseara imposibil sa apuci ceva. Eeee, si atunci ce am hotarat eu si mama: sa ma trezesc eu azi frumos la ora 8 si sa ma duc repejor sa inhat niste cozonaci, ca doar e chiar vizavi, traversez strada - neregulamentar, desigur - si, pac!, bag cozonacii in sacosa.
Zis si facut, doar ca... nu cred ca am fost singurele care s-au gandit la asta.
Nu pot sa va zic cat de greu mi-a fost sa ma trezesc de dimineata, avusesem un cosmar ingrozitor: ca mama imi facuse curat pe birou si eu nu mai gaseam nimic, si plangeam oribil, parca era cea mai mare tragedie care mi se intamplase. Dar iata-ma in supermarket, cu 2 sacose si un carucior mic indreptandu-ma spre raionul de panificatie. Deja mi se parea suspect de multa agitatie...hmmm. Cred ca nu a fost o surpriza cand am ajuns erau deja oameni cu mainile intinse, aproape intrasera peste cuptoare acolo, sa apuce un cozonac la 5 lei. Pfiu, ma gandesc eu, ca vroiam din aia de 9 lei. Dar de unde, ca nu erau nici aia. Am stat si am procedat si eu ca ei. Ce pot sa zic :)) Ba chiar am avut si noroc, o femeie care urla mai tare sa i se dea un cozonac, dupa ce l-a luat a zis k e urat si i-am zis sa mi-l dea mie ;)) hehehe... ce oameni.
Cei mai tari erau barbatii - a se citi moshii - trimisi probabil de sotii: ia si tu cozonacii macar, ei luau orice, daca se inghesuia lumea se inghesuiau si ei. Nu pot decat sa-mi inchipui ce ii asteapta acasa, oricum probabil ca era mai grav daca ajungeau cu mana goala.
Eh, m-am distrat... oricum dimineata cand m-am trezit, mi-am propus sa "le rup capu'" daca e coada :D

Trist...

Dincolo de revoltator...
Nu pot sa cred in ce mocirla aculturala ne afundam. Incep sa cred ideil paranoice ale televiziunilor "pesimiste" cum ca cineva vrea sa ne cretinizeze. Azi am aflat ca la Conservator, la studiile de doctorat avansat se studiaza manelele si in ce fel construiesc sau influenteaza identitatea nationala!!!
Cum poti sa stai si sa privesti cum societatea din jur devine... namol?
Eu nu sunt persoana care sa vrea sa schimbe lumea, sa se inscrie in analele istoriei etc etc dar totusi, sa asist la asa ceva, nu stiu, sunt prea socata. Cand incepusem sa ma gandesc ca poate si in Romania mea se poate trai...
Poate ca eu pot trai dar de ce sa-mi chinui copiii? Sau, mai potrivit, de ce sa mai aduc pe lume o fiinta in acest mediu? Nu e suficient ca eu trebuie sa asist neputincioasa si sa indur bataile de joc? Of, m-am saturat de acest disconfort intelectual pe care il resimt. Nu e destula grija zilei de maine, sau faptul posibilitatile materiale ma impiedica sa am unele impliniri? Trebuie sa indur si lipsuri intelectualicesti.
N-oi fi eu mama eruditiei dar cumva mi-am format un sistem de valori, cine stie cat de eronat o fi si ala, ca tot din educatia romaneasca sucita si rasucita e nascut.
Din pacate nu cred ca voi scapa de prejudecati oriunde m-as duce. Fie ele intelectuale, etnice, sexiste sau de orice alt tip.
Revenind la mica mea refulatie, va recomand filmul Idiocracy, nu suntem nici noi departe:
http://

Soc si Groaza

Azi am semănat Șoc și Groază pe șoselele bucureștene!!! Dar mai ales în inima pasagerilor din mașina mea: mama și sora mea! Pe lânga faptul că my driving skills nu sunt cele mai strălucite și foarte prăfuite, a mai existat si bombardarea psihologică a mamei. Parcă era angajată să-mi distrugă sănătatea mintală!!! Dar nu mă supăr pe ea, știu că era panicată. Obișnuiesc să sperii pe cei cu care merg în mașină. Totul a început cu instructorul meu și a culminat prima oară când am dat traseul, cu nenea polițistu'!

Ehe, dar măcar eu, la viteza mea de fâlfâit de melc, nu pot sa fac nici un major damage, dar mama, eh, asta e altă poveste...

Dar iată-ne ajunse la marele Outlet, cu balele si portofelele curgânde după reducerile de 90% trâmbițate. Pfoai, ne și imaginam scăldându-ne într-un maldăr de țoale, exact ca în grămezile de bani. Doar că trebuia să rămânem fără grămada de bani din poveste. Pentru că reducerile erau o bătaie de joc. Copii și soți deznădăjduiți așteptând femelele în fața magazinelor. Alte imagini care se încadrează în titlul de azi. Trist... îți smulge lacrimi de crocozaur.

Ca să ne mai ostoim setea de avuție materiala ne-am avântat și spre un alt magazin din apropiere, de data asta cu mama la volan, unde s-a dovedit că reducerile erau mai reale: 50% din tot ce era în magazin. Așa că mi-am mai cumpărat unele și altele, total inutile, normal, dar trebuia dacă tot am trecut prin atâtea torturi.

Și.... acum e rândul meu sa râd - sau să fiu pasagerul terorizat - pentru că mama a preluat volanul. Și a apăsat pedala de accelerație. Maxim am zis!!! Și astfel ne-a trecut filmul vieții prin fața ochilor de două ori până am ajuns acasă.

Eh, cam lung romanul de azi...

Funnytale

Pe asta o scriu doar ca să nu o uit.
Am fost cu mama la cumpărături, în carrefour. Bunica ne-a rugat să luăm pește. Ne uitam noi pe acolo și nimic nu ne făcea cu ochiul până nu am văzut niște pești - era să scriu peștișori, dar erau chiar măricei - care respirau. Proaspeți, vii!!! Sărmăluții! Aveau și o denumire interesanta: crapi somonizați. Și o vedeam eu pe mama că se holba, dar eu credeam că e din cauză că sunt vii. Și o aud că zice: n-am mai auzit de pești din ăștia! Cum nici eu nu mai auzisem, i-am dat dreptate. Dar ea se holba în continuare, foarte mirată. Și deodată începe și râde: ahahah, citise altceva în loc de somonizați. Mi s-a părut foarte funny. Mai ales că mi-am și închipuit, instantaneu, cum ar fi niște pești din ăia cum citise mama.

okeeeeeeeey :D, presupun că asta e altă postare pe care nu o share-uiesc pe facebook :))

Puzzle

E ceaţă de poţi să o tai cu cuţitul.
Pe holul de la etajul 1, un băiat studiază la vioară de pe partitura aşezată pe coşul de gunoi.
Lucruri inexplicabile şi triste se întâmplă pe neaşteptate.
Când un copil râde aprinde o scânteie în mine.
Elgar şi Delius nu se pot asculta alături.
Un nene şi-a adus aminte că ştie limba franceză, în spatele meu, în metrou şi bâiguie: Les... sansanc sentimetrî, les... Tibet, les... şi-a dat seama că l-a ginit badigardu.
Ce ciudat se potriveşte ritmul tocurilor unei tanti cu ritmul melodiei pe care o ascult.


Mai aveam câteva pregătite dar e MB la TV şi nu pot sa gândesc.
Şi da, ştiu că e cacofonie şi că, da, nu ştiu cum se scriu în limba franceză... majoritatea cuvintelor :P